GÂNDURI DE TOAMNĂ
A îmbătrânit natura și frunza a îngălbenit,
Mi-am pus pe umeri șalul, pe bancă m-am oprit,
Admir frumosul toamei, e timp de bucurie,
Îmi vin în minte rime, eu scriu o poezie.
Nu avem nici un merit, natura ne alintă,
Covorul gros de frunze ne pare chiar o țintă,
Eu în genunchi mă pun, înalț o rugăciune,
E frumusețe multă, o rugă pot a spune.
Privesc frunza cum pică, pământul încălzește,
Chiar dacă gerul iernii tip-til se cam ivește,
Nu vreau ca gerul aspru să prindă pieptul meu,
Și mă învelesc c-o rugă, mă încred în Dumnezeu.
Emilia Dinescu